„Accelerating Innovation in Microfabricated Medical Devices - Moore4Medical

Cod SMIS 2014+ 137529, Contract de finanţare nr. 15/1.1.3H/342/390018/ 19.03.2021

 

Despre proiect

Scopul proiectului este de a accelera inovația în dispozitivele medicale electronice. Proiectul se adresează aplicațiilor și tehnologiilor emergente, care oferă noi oportunități pentru industria componentelor și sistemelor electronice. Moore4Medical se va concentra pe dezvoltarea de platforme tehnologice deschise pentru aceste domenii emergente, care să permită depășirea limitărilor curente în timp mai scurt și la costuri cât mai mici. Pe baza rezultatelor obținute și a transferului tehnologiilor de la nivel de cercetare la aplicații si soluții comerciale, defragmentarea și platformele tehnologice deschise vor fi elemente cheie în dobândirea și menținerea avansului european în prim-planul asistenței medicale accesibile.

Obiectivul general al proiectului constă în accelerarea inovației în dispozitivele medicale prin dezvoltarea de platforme tehnologice deschise pentru șase domenii medicale emergente atent selectate. Acestea au fost alese pe baza impactului economic și social, pe de o parte, și a numărului IMM-urilor și companiilor care activează deja în aceste domenii, pe de altă parte.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt, așadar, definite pentru fiecare din domeniile-țintă: dispozitive implantabile, laborator-pe-un-cip, aderența la medicamente (respectarea medicamentației prescrise), ecografie de generație următoare (ecografia MEMS (CMUT / PMUT)), chirurgie fără raze X (utilizarea luminii în loc de raze X pentru a ghida intervențiile chirurgicale), monitorizare continuă (monitorizarea continuă și discretă a semnelor vitale ale unei persoane - teledetecție).

 

__________________________________________________________

Moore4Medical este finantat in cadrul Electronic Components and Systems for European Leadership Joint Undertaking (ECSEL JU) in colaborare cu European Union’s H2020 Framework Programme (H2020/2014-2020) and autoritatile nationale, in baza acordului H2020-ECSEL-2019-IA-876190.


Cod SMIS 2014+ 137529, contract nr. 15/1.1.3H/342/390018/ 19.03.2021. Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC), Axa prioritara 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice și dezvoltării afacerilor, Acţiunea 1.1.3 Crearea de sinergii cu Orizont 2020.
Perioada derularea proiectului în perioada 19.03.2021 - 30.06.2023.
Valoarea totală a proiectului este de 5.879.700,03 lei, asistenţă financiară nerambursabilă este de 5.873.750,00 lei din care suma de 4.699.000,00 lei este finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 şi 1.174.750,00 lei din bugetul naţional.

 


Contact

 

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie
IMT Bucureşti

Director de proiect: Dr. Bogdan Firtat
E-mail: [email protected]