De ce IMT Bucuresti?

IMT Bucuresti este un institut național de cercetare-dezvoltare de prestigiu, recunoscut in tara si in străinătate în domeniul micro-nanotehnologiilor, micro-nanosistemelor şi ICT, având direcții de CDI de înaltă tehnologie.

IMT, pornind de la experiența îndelungata în domeniul high-tech al microelectronicii, a fost primul institut cu profil de microtehnologie (tehnologii de microsistem) din Europa de Est. IMT şi-a păstrat această orientare dezvoltând micro şi nanotehnologii, senzori şi actuatori, micro-nanosisteme (desprinse din microelectronică), prezente în direcțiile de cercetare ale EU: IST – ICT, NMP (FP6, FP7), ICT, NMBP. IMT  a fost si este implicat in 25 de proiecte europene: FP6, 12; FP7, 9; H2020, 4; ESA. IMT a fost/este implicat in numeroase proiecte naționale in calitate de  coordonator (proiecte de cercetare, transfer tehnologic, proiecte complexe realizate in consorții).

Raportul pentru inovare al CE din iunie 2011 arata ca IMT se situa, dintre toate institutele nationale, pe primul loc in ceea ce priveste fondurile contractate din programe europene

  • IMT Bucuresti a fost primul institut cu profil de microtehnologie (tehnologii de microsistem) din Europa de Est. In prezent, este singurul INCD care dispune, la un nivel de ultimă oră, de întregul ciclu tehnologic și experimental pentru fabricarea, cercetarea și dezvoltarea de componente și sisteme electronice și senzori inteligenți. IMT deține o infrastructura de cercetare de nivel înalt, complet modernizată si funcțională; 1100 mp de camere zone tehnologice si experimentale cu atmosfera controlata; echipamente de procesare si analiza ultra-moderne, deservite in totalitate de personal calificat. IMT oferă servicii de CD in dezvoltarea de micro-nanotehnologii şi micro-nanosisteme unui număr mare de firme naționale, multinaționale și din afara țării.
  • IMT dezvolta  sisteme inteligente, bazate pe componente electronice semiconductoare, senzori care comunica wireless, senzori inteligenți pentru aplicații în: sănătate (monitorizare și diagnostic, dispozitive implantabile, portabile sau pentru livrare de medicamente), mediu, transporturi (automobilul electric), IoT (Internet of Things).
  • Cele 2 facilități de microfabricație  ale IMT  au fost incluse in lista  infrastructurilor de CD din IMT:  Roadmap-ul național al infrastructurilor de cercetare din România 2017-2027: IMT-MINAFAB – Domeniul Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, Spaţiu şi Securitate/ E-ri (ESFRI); CENASIC – Domeniul Eco-nanotehnologii şi materiale avansate/ Ştiinţe exacte şi Inginereşti (ESFRI).

 

IMT poate sa asigure mai mult decat informare si asistenta in scrierea de propuneri (activitati eligibile in proiect), ci poate actiona complementar sustinand cu servicii stiintifice si tehnologice participarea efectiva la derularea proiectelor propuse pentru finantarea europeana.

Proiecte cu caracter aplicativ ridicat si grad mare de inovare finanțate in cadrul H2020 pot fi consultate la adresa:  https://www.imt.ro/projects/H2020.htm
Proiecte naționale de anvergura realizate in consorții, cu teme aplicative si rezultate concrete din domeniile specializării inteligente pot fi consultate la adresa: https://www.imt.ro/projects/national_projects.htm;